Lumea anorganică ne-a obișnuit cu o disciplină matematică, cu o rigoare „de invidiat” . Lumea vie, însă, ne-a lăsat mereu impresia că este imprevizibilă. Spunem adesea: organismele cu viață „au personalitate”, au suflet.

Totuși, epidermul uman ne surprinde prin exactitate, prin repetabilitate. Celulele sale se aliniază la start pe stratul bazal. Acolo iau naștere, din celule mamă. Doar statul bazal deține celule capabile de diviziune. Pe măsura maturizării lor, aceste celule se deplaseze în unic sens. Da! În UNIC SENS, și nu anarhic. Acest sens unic al migrației celulare va descrie, pas cu pas, miracolul celor 5 straturi epidermice. Aceastea se observă în microscopie cu ușurință. Este poate, cel mai emblematic model al evoluției celulare și al autoregenerării complete.

Să mai stabilim ceva. Aceste celule se prezintă de la sine. Poartă numele de keratinocite, adică celule formatoare de keratină.

Ordine și disciplină, dar cum?

De ce se deplasează aceste celule în unic sens? De ce păstrează ritmul deplasării lor relativ constant pe tot parcursul tinereții noastre? Am folosit anume atributul RELATIV CONSTANT, deoarece, cu îmbătrânirea, ritmul deplasării lor încetinește. Pare firesc, nu ?

Dar, se pune întrebarea : De ce maturizarea lor, etapă cu etapă, se supune aceluiași ceas biologic? De ce se structurează mereu identic, formând o arhitectură bine definită? Cum de aceste celule rămân atât de strâns unite, încât să alcătuiască un veritabil scut de apărare? 

Înțelegem așadar că joggingul keratinocitelor nu este la voia întâmplării. Există o baghetă de dirijor a acestui proces, un comandor ce nu face rabat de la calitate pe tot parcursul vieții. Factorul ce răspunde de reglajul fin al acestor celule este de fapt o proteină, ce se găsește în mediul intern al epidermului, și anume EGF (epidermal growth factor).  Așadar, EGF este reglatorul natural al epidermului.

De la observații simple, la premiul Nobel

Descoperirea EGF a fost un moment de cotitură în cercetarea medicală, a adus un premiu Nobel pentru Medicină și Fiziologie pentru cei ce l-au evidențiat pentru întâia dată: biologul italian Rita Levi-Montalcini și biochimistul american Stanley Cohen (1986). Pentru a respecta adevărul istoric și științific, trebuie să admitem faptul că descoperirea lor a venit la pachet și cu proteina nerve growth factor (NGF). Ca o curiozitate istorică, Rita Montalcini a fost nu doar o învingătoare, dar și o persoană longevivă; a trăit 103 ani, devenind astfel cea mai longevivă laureată a premiului Nobel. 

Tot de dragul adevărului, trebuie să înțelegem că EGF se găsește și la alte niveluri la care există țesut epitelial, cum ar fi în tractul gastro-intestinal, secreția salivară, având rolul de a „asigura mentenanța” tubului digestiv. De fapt, există în organism numeroase alte substanțe înrudite, o întreagă familie de componente bioactive numite factori de creștere polipeptidici. 

Cum armata aceasta de celule epidermice dă semne de îmbătrânire odată cu înaintarea în vârstă a organismului uman, industria farmaceutică și cercetarea au adus în prim plan substanța EGF ca activ cosmetic. Pentru că da, EGF este reglatorul natural al epidermului. Iar cum cercetarea nu poate sta cu brațele încrucișate. va trebui să reproducă molecula.

Azi EGF prinde aripi

Astfel de molecule obținute „în eprubetă” ar fi de folos pentru stimularea re-epitelizării, ca tratament al rănilor (Yuji Shirakata și colaboratorii, Heparin-binding EGF-like growth factor accelerates keratinocyte migration and skin wound healing – în revista Journal of Cell Science, 2005), dar și ca ingredient cosmetic anti-aging (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15923649/), dar și în lupta anti-aging.

Totuși, cosmetica anti-îmbătrânire deține azi numeroase active pro stimulare epidermică, iar în volumul meu Mituri și profituri pentru piele am încercat să le sistematizez (https://estifrumoasa.ro/practice/suvstante-active/).