„Substanțele active” cu adevărat active | Mituri și .. profituri pentru piele

„Substanțele active” cu adevărat active

Așa cum am subliniat în primul capitol al cărții, pielea umană, în condiții fiziologice, este dotată cu toate „activele cosmetice inovative”, o adevărată sursă de inspirație pentru laboratoarele farmaceutice moderne. Totuși, odată cu înaintarea în vârstă, aceste substanțe bioactive se depreciază, fie calitativ, fie cantitativ. Cum să le menținem cât mai mult în condiții optime, sau cum să le readucem în starea de funcționalitate? Cum să le reamintim celulelor pielii să resintetizeze ceea ce știu ele mai bine? – sunt marile întrebări la care răspunde acest capitol.

Aici apare însă o contradicție. Definiția clasică a produsului cosmetic nu vorbește despre substanțe active, în accepțiunea lor farmacologică. Totuși, publicul consumator le dorește, le cere, iar laboratoarele de producție sunt nevoite să le caute, să le cerceteze și le evalueze eficacitatea. Să fiu mai explicită!

Un anume produs cosmetic este prezentat ca fiind: hidratant, antiaging – antirid (de tipul stimulator al sintezei de colagen, din interior), regenerator (pentru epiderm) depigmentant, nutritiv etc. Dincolo de publicitatea la respectivul produs (deseori prin folosirea notorietății unei persoane publice, vedete, care astfel – pentru mentalul colectiv – transferă din credibilitatea sa înspre produs), cel mai simplu mod de a verifica posibila eficiență a produsului este de a citi cu atenție componentele de pe etichetă. Teoretic însă, cea mai fidelă metodă de a cunoște eficacitatea cosmeticului este rezultatul analizelor biometrice (metode non-invazive de analiză a pielii) realizate pe voluntari sănătoși, conform unui protocol (accept scris, criterii de includere, criterii de excludere, condiții identice de mediu extern). Dar publicul larg nu are acces la astfel de rezultate (astfel de date sunt publicate deseori exclusiv în reviste de specialitate), astfel că cel mai simplu indicator de eficacitate rămâne analiza componentelor scrise pe eticheta produsului

Deși lista substanțelor active este mereu deschisă (ce bine!), unele dintre ele au făcut istorie, au reprezentat un pas de cotitură în știința cosmeticii, au schimbat paradigma întreținerii și tratării pielii.

Să le cunoaștem !

Join our newsletter and get 20% discount
Promotion nulla vitae elit libero a pharetra augue